Arnica este o margaretă de munte de un galben strălucitor, care crește în Europa și este numită adesea și „wolf’s bane”.
Planta face parte din familia floarea-soarelui și este folosită în mod tradițional pentru tratarea vânătăilor, prin stimularea circulației.
Din fericire, arnica are și beneficii incredibile pentru piele.
Poate unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale arnicii este că petalele sale conțin lactone sesquiterpenice, precum și flavonoide, acid carboxilic, cumarine și uleiuri esențiale!

Arnica hidratează pielea, reduce roșeața și oferă un aspect general mai radiant

Puterea sa antiinflamatoare este folosită în mai multe scopuri cosmetice, cum ar fi reducerea umflăturilor din jurul feței

Un excelent calmant pentru rozacee, cearcăne și hiperpigmentare

Proprietățile sale antiinflamatoare sunt folosite pentru calmarea și liniștirea pielii stresate

Folosită în general pentru calmarea pielii, arnica inhibă răspunsurile inflamatorii – roșeață, sensibilitate și disconfort

Arnica funcționează pentru toate tipurile de piele, dar poate fi deosebit de eficientă pentru persoanele cu pielea reactivă

Datorită proprietăților sale antiinflamatoare, persoanele cu pielea sensibilă sau cu rozacee pot beneficia de includerea arnicii în rutina de îngrijire, pentru reducerea roșeții și iritației

Extract din rădăcină de Baptisia Tinctoria:
Extractele din rădăcina de B. tinctoria au demonstrat efecte antiinflamatoare excelente și pot fi folosite ca substanțe funcționale biologic active.
Colorantul din indigo sălbatic (Baptisia tinctoria) este o materie primă medicinală importantă, care conține numeroase substanțe biologic active și are un spectru larg de activitate farmacologică.
Indigoul sălbatic era un remediu preferat al nativilor americani; un decoct din rădăcini era folosit ca soluție dezinfectantă pentru spălarea rănilor și a bolilor de piele.

Cercetările moderne au arătat că această plantă înțepătoare și amară stimulează sistemul imunitar și este deosebit de eficientă împotriva infecțiilor bacteriene.

Originară din Statele Unite, această plantă perenă sălbatică preferă pădurile uscate și câmpiile cu iarbă.
Are rizom, înflorește vara, iar floarea sa seamănă cu o margaretă.
Este una dintre cele trei specii de echinacea folosite în scopuri medicinale.

Ca plantă medicinală, a fost folosită inițial de triburile de nativi americani.
Timp de secole a fost folosită pentru vindecarea rănilor sau ca antidot pentru mușcăturile de șarpe.
Extern, este folosită pentru rănile care se vindecă greu și pentru bolile inflamatorii ale pielii.
Are efecte de întărire a imunității și antiinflamatoare.

Thuja occidentalis este folosită pentru tratarea bolilor de piele precum negii, tinea și psoriazisul.
Planta acționează ca agent antibacterian și antifungic.
Tuia occidentală și tuia gigantică se numără printre cei mai importanți arbori coniferi din America de Nord.
Nativii americani o numeau „Arborele vieții” și preparau ceai medicinal din frunzele sale solzoase.
Datorită conținutului de vitamina C, este potrivită pentru tratarea scorbutului.

Folosit pentru efectele sale antimicrobiene și de conservant natural.
Extractul acestei plante este o plantă medicinală tradițională orientală, cunoscută pentru proprietățile sale analgezice, antiinflamatoare și astringente. Ingredient de condiționare a pielii, datorită proprietăților sale antiinflamatoare poate fi folosit eficient în tratarea diverselor afecțiuni inflamatorii.
Este un agent cu spectru antimicrobian larg.
Originar din Coreea.

În Coreea, Pulsatilla koreana este numită „floarea bunicii”.
Potrivit unei vechi legende, a fost odată o văduvă care avea două fiice.
Fiica cea mare s-a căsătorit cu un bărbat bogat, iar cea mică s-a măritat într-o familie nu tocmai înstărită.
Când văduva a îmbătrânit, a plănuit să-și viziteze fiicele, să vadă cum o duc.
Însă, când a mers la fiica cea mare, nu a fost primită și a fost alungată din casă.
Așa că văduva a pornit spre fiica cea mică.
Numai că aceasta locuia departe, dincolo de mulți munți.
Bătrâna văduvă a mers întruna, dar până la urmă s-a prăbușit de epuizare.
Câteva ore mai târziu, fiica cea mică și-a găsit mama nu departe de casă – murise de oboseală.
Fiica îndurerată și-a îngropat mama lângă casă.
În primăvara următoare, pe mormântul ei a înflorit o floare ciudată.
Avea șuvițe albe de păr și spatele încovoiat, semănând foarte mult cu bătrâna mamă.
De atunci, oamenii au început să creadă că floarea era reîncarnarea văduvei, motiv pentru care a fost poreclită „floarea bunicii”.